Ecologiştii ruşi lansează un semnal de alarmă: o uriaşă scurgere de petrol, la o sondă din regiunea arctică a Rusiei, ameninţă mediul natural şi fauna din zonă. Păsările migratoare care urmează să sosească în curând şi-ar putea găsi adăposturile de vară poluate iremediabil.
Scurgerea s-a produs vineri şi a continuat cel puţin două zile, la un zăcământ estimat la 200 de milioane de tone de petrol. Cauza accidentului nu este cunoscută, dar se presupune că factorul uman poartă răspunderea, cel puţin în parte.
Imaginile aeriene dezvăluie un peisaj dezolant: terenuri întinse sunt contaminate cu petrol, care continuă, pe alocuri, să ţâşnească la suprafaţă. Poluarea a afectat, până acum, o suprafaţă de 7.500 de metri pătraţi, care poate, însă, să mai crească. Regiunea este aproape nelocuită, dar se află la doar câteva zeci de kilometri de Marea Barents, unde îşi petrec vara sute de mii de păsări migratoare.
Accidentul s-a produs la exact doi ani de la o catastrofă ecologică similară petrecută într-o cu totul altă zonă a planetei, Golful Mexic.
Explozia unei platforme petroliere a făcut, atunci, 11 victime şi a provocat cea mai gravă "maree neagră" din istoria Statelor Unite. Autorităţile americane au anunţat, ieri, prima arestare în dosarul catastrofei: este vorba de un inginer acuzat că a distrus dovezi legate de accident.