O persoană şi-a pierdut viaţa şi mai multe au fost rănite miercuri noaptea, în urma unui accident care a avut loc la un carusel de la Târgul de Stat al Ohio din localitatea Columbus, potrivit news.ro.
Şeful Pompierilor, Steve Martin, a precizat că mai multe persoane au fost aruncate dintr-un carusel în formă de pendul din localitatea Columbus.
De asemenea, trei persoane rănite în incident sunt internate în stare critică, iar un deces a fost confirmat de către guvernatorul Ohio, John Kasich.
Guvernatorul a cerut închiderea tuturor caruselelor, până ce vor avea loc inspecţii de siguranţă la Târgul de Stat al Ohio.
Acesta a cerut şi deschiderea unei investigaţii cu privire la tragedia din Columbus.
„Pasagerii au fost aruncaţi cu o viteză ridicată şi cu multă energie, ajungând la şase-nouă metri distanţă, uneori chiar şi mai mult - în mijlocul aerului, iar apoi s-au izbit de pământ la o distanţă semnificativă faţă de carusel”, a declarat un medic care a tratat victimele de la Columbus.
De asemenea, printre răniţi se numără şi un adolescent în vârstă de 13 ani, iar presa locală susţine că persoana decedată avea 18 ani.