Antena 3 CNN Externe Accesul în tunelul de sub Canalul Mânecii, blocat din nou de protestatari

Accesul în tunelul de sub Canalul Mânecii, blocat din nou de protestatari

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:39 22 Iul 2015 Modificat la 09:39 22 Iul 2015
hhh.jpg
Foto: Agerpres
Traficul prin tunelul de sub Canalul Mânecii a fost dat peste cap din nou de zeci de protestatari.

Nemulţumiţi de restructurările făcute şi de faptul că e posibil să nu-şi primească banii la sfârşitul lunii, angajaţii unei linii de feribot au dat foc la zeci de cauciucuri la intrarea în Eurotunel.

Coloana uriaşă de fum negru putea fi observată de la mare distanţă, iar şoferii au fost nevoiţi să se oprească. Cozile de maşini s-au întins pe câţiva kilometri.

La scurt timp după ce poliţiştii şi agenţii de securitate şi-au făcut apariţia, angajaţii furioşi au eliberat autostrada situată în apropierea portului Calais.

Proteste similare au avut loc şi luna trecută când angajaţii au blocat căile ferate şi drumurile de acces în portul francez Calais.

×
x close