"Azi prezentăm o plângere colectivă împotriva serviciului american Netflix în faţa Tribunalului raional Hamovniceskidin Moscova. Plângerea se bazează pe încălcarea drepturilor utilizatorilor în relaţie cu refuzul unilateral al Netflix de a presta servicii în Rusia", a precizat avocatul, potrivit agenţiei TASS, citată de EFE.
"Suma în această primă etapă se ridică la 60 de milioane de ruble (733.772 de dolari sau 677.071 de euro)", a explicat avocatul rus.
Netflix a anunţat la începutul lunii martie suspendarea operaţiunilor sale în Rusia, ca protest pentru ceea ce Kremlinul numeşte "operaţiune specială militară" în Ucraina.
Printre marile companii care au luat această decizie se numără și IKEA, Toyota, Apple, Shell, Nike și Disney.