Antena 3 CNN Externe Abhazia şi Osetia de Sud vor cere Rusiei să le recunoască independenţa

Abhazia şi Osetia de Sud vor cere Rusiei să le recunoască independenţa

Abhazia şi Osetia de Sud vor cere Rusiei să le recunoască independenţa
20 Aug 2008   •   10:23

Joi, la Suhumi, capitala Abhaziei, va avea loc un ?congres naţional?, prin care se va cere Rusiei să recunoască independenţa teritoriului separatist, a declarat un membru al Parlamentului abhaz, citat de agenţia Interfax. "Congresul naţional este organizat de toate marile partide politice şi organizaţii sociale din Abhazia", a declarat acesta. "Ne aşteptăm ca această reuniune să adopte o adresă din partea naţiunii abhaze către Rusia, cerând recunoaşterea independenţei republicii", a precizat aceeaşi sursă.

Abhazia şi-a proclamat independenţa la începutul anilor '90, după destrămarea URSS. Ulterior, aproape 250.000 de georgieni au părăsit regiunea separatistă.

Şi cealaltă regiune separatistă din Georgia caută recunoaşterea independenţei, parlamentul Osetiei de Sud urmând să adreseze zilele următoare o cerere în acest sens conducerii ruse. Anunţul a fost făcut de preşedintele Osetiei de Sud, Eduard Kokoiti, citat de agenţia Interfax.

Sursă foto: Wikipedia

Antena3.ro

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close