Premiul în valoare de un milion de dolari i-a fost acordat matematicianului de către Institutul de matematică Clay din Cambridge, Massachusetts. Rusul, considerat cel mai inteligent om din lume, a rezolvat Conjectura lui Poincare şi a postat răspunsul pe internet, în urmă cu patru ani, informează Daily Mail.
Atunci, Grigory Perelman a primit medalia Fields din partea Uniunii Internaţionale de Matematică din Madrid, însă nu a dorit să ridice premiul. Enigmaticul savant a fost prima persoană din lume care a făcut acest lucru.
?Nu sunt interesat de bani sau faimă şi nu vreau să se uite lumea la mine ca la animalele de la zoo. Nu sunt un erou al matematicii?, a declarat rusul la acea vreme.
Perelman a început să lucreze la dificila problemă de matematică pe vremea când era angajat la Institutul de Matematică din St Petersburg.
Cei mai renumiţi matematicieni ai ultimului secol au încercat să rezolve problema de matematică cunoscută sub denumirea de Conjectura lui Poincare. Se pare că dificila problemă ar putea ajuta la determinarea formei universului.
Conjectura lui Poincaré a fost pentru prima dată enunţată de matematicianul francez Henri Poincaré în anul 1904. Potrivit acestuia, dacă într-un spaţiu închis tridimensional orice arc de cerc închis se poate micşora până la un punct, acest spaţiu este echivalent din punct de vedere topologic cu o sferă tridimensională.
Antena3.ro