În 1998, autorităţile franceze l-au amendat pe Garaudy cu suma de 120.000 de franci (18.000$), pentru cartea sa antisemită "Fondarea miturilor politicii isreliene", în care autorul nega folosirea de către nazişti a camerelor de gazare pentru exterminarea evreilor. În aceleaşi pagini, el contrazicea numărul de evrei ucişi, avansând ipoteza că cifra de 6 milioane este mult prea mare pentru estimările exacte.
Roger Garaudy s-a stins din viaţă la Paris, în suburbia Chennevieres, conform unui comunicat oficial(AFP).
El s-a născut într-o familie protestantă, s-a convertit la catolicism şi mai târziu s-a regăsit în religia islamică.
În tinereţe, Garaudy a fost combatant al rezistenţei franceze şi a fost ţinut prizonier de război în Algeria, de către aliaţii guvernului colaboraţionist Vichy, de la Paris, pe timpul ocupaţiei germane.
S-a alăturat Partidului Comunist Francez după terminarea conflagraţiei mondiale şi a fost senator în parlamentul francez. El a fost exclus din partid în 1970, după ce a criticat sever invazia sovietică din Cehoslovacia, din 1968.