Fostul lider spiritual al Hezbollah, marele ayatollah Mohammad Hussein Fadlallah, a murit duminică la vârsta de 75 de ani, informează AFP. Acesta fusese internat vineri într-un spital din Beirut, cu diagnosticul de hemoragie internă.
În primii ani de activitate a mişcării proiraniene, creată în 1982 în Liban cu sprijinul Gardienilor Revoluţiei din Iran, Mohammad Hussein Fadlallah a fost considerat lider spiritual al Hezbollah. El a fost acuzat în anii '80 de către presa americană că a fost la originea luării de ostatici americani în Liban.
În ultimii 40 de ani, Fadlallah a fost una dintre principalele autorităţi ale islamului şiit în lumea arabă şi a emis decrete religioase care interziceau comiterea de crime "de onoare".
În urmă cu cinci ani, acesta a interzis comiterea de atentate împotriva civililor, în urma atacurilor sângeroase din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh.
Foto: xinhuanet.com
Antena3.ro