![furtuni puternice anuntate de anm doua judete intra sub cod portocaliu de vijelii furtuni puternice anuntate de anm doua judete intra sub cod portocaliu de vijelii](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/21/furtuni-puternice-anuntate-de-anm-doua-judete-intra-sub-cod-portocaliu-de-vijelii-913670.jpg)
Cunoscutul nutriţionist francez, Michel Montignac, a murit în urma unei boli îndelungate la vârsta de 66 de ani, a anunţat fiica sa, citată de AFP. Acesta s-a stins din viaţă duminică în locuinţa sa din Annemasse.
?Vom face totul pentru a continua să păstrăm şi să reedităm cărţile sale, marca de produse alimentare pe care singur a creat-o", a declarat fiica nutriţionistului. Slujba de înmormântare va avea loc săptămâna aceasta într-un cadru restrâns.
Michel Montignac s-a născut în anul 1944, în Franţa. S-a confruntat cu probleme în ceea ce priveşte greutatea încă din copilărie, motiv pentru care şi-a concentrat activitatea pe identificarea unei metode care să îi permită să slăbească fără a-şi pune sănătatea în pericol.
Cercetările sale au vizat în special tratamentul diabetului, având în vedere că, potrivit studiilor, 80% dintre diabetici erau şi obezi şi se demonstrase că un consum exclusiv de glucide cu nivel glicemic scăzut ameliora această boală.
Michel Montignac a vizitat România anul trecut la invitaţia revistei Felicia şi a editurii Litera. Revista Felicia a publicat mai multe titluri Montignac.
Antena3.ro