Antena 3 CNN Externe A luat foc cel mai mare depozit de anvelope uzate din lume. Incendiul, vizibil din satelit

A luat foc cel mai mare depozit de anvelope uzate din lume. Incendiul, vizibil din satelit

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 23:17 04 Aug 2021 Modificat la 10:11 05 Aug 2021
incendiu-depozit-anvelope-4-august
Sursa foto: Twitter

În depozit se află aproximativ șapte milioane de anvelope uzate, ceea ce reprezintă o problemă de mediu uriașă. În filmulețele postate pe internet se poate vedea cum un fum gros și extrem de negru se ridică dintr-o mare de anvelope. Pericolele sunt imense, spun ecologiștii, pentru că aerul se poluează și devine toxic din cauza substanțelor degajate.

Un val de reacții îngrozite circulă pe rețelele sociale. Unul dintre clipuri a fost vizionat de peste 2,6 milioane de ori, iar comentariile vorbesc despre efectele incidentului asupra schimbărilor climatice și poluarea.

În depozitul de peste 600 de mii de metri pătrați, sunt stocate peste 52 de milioane de anvelope.

Incendiul eliberează în atmosferă nori imenși de fum negru, iar ecologiștii trag un semnal de alarmă privind substanțele toxice eliberate în cantități uriașe în atmosferă.

Anvelopele sunt realizate din materiale care includ cauciuc natural și sintetic, fibră de oțel și carbon. Printre substanțele toxice se numără bifenil, benzopiren, dioxina, plumb și antracen.

×
x close