Antena 3 CNN Externe A fost parafată alianţa împotriva Rusiei

A fost parafată alianţa împotriva Rusiei

1 minut de citit Publicat la 18:22 05 Oct 2015 Modificat la 18:22 05 Oct 2015
sirian.jpg
Rebelii sirieni îndeamnă la constituirea unei alianţe regionale care să lupte împotriva forţelor ruse şi iraniene care "ocupă Siria", potrivit unui document publicat luni citat de site-ul agenţiei de presă Reuters.

Printre grupările insurgente ce luptă împotriva conducerii preşedintelui sirian Bashar al-Assad care au lansat acest apel de coeziune se află şi facţiunea islamică Ahrar ash-Sham (în traducere "Mişcarea islamică a bărbaţilor liberi din Levant").

Insurgenţii, printre care se există şi grupuri care luptă sub conducerea grupării rebele Armata liberă a Siriei, au subliniat, într-un document citat de Ruters, că este necesară cooperarea pentru a combate "alianţa ruso-iraniană care ocupă Siria".

Documentul a fost semnat de 41 de grupări insurgente, printre acestea nu se afla grupul Nusra Front, aliat în Siria al organizaţiei teroriste Al-Qaida, deşi partenerul său de coaliţie, Ahrar ash-Sham a fost unul dintre semnatari.

În document nu se precizează ce state ar trebui să facă parte din această alianţă, dar Turcia, Arabia Saudită şi Qatar au susţinut mişcările insurgente împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat duminică, într-un interviu acordat televiziunii iraniene, că succesul campaniei militare a Rusiei, Siriei şi aliaţilor lor este vital pentru a salva Orientul Mijlociu de la distrugere.

Campania de raiduri aeriene a forţelor occidentale şi arabe, care durează de un an în Siria şi Irak, a fost contraproductivă, a afirmat al-Assad, precizând că aceasta a ajutat la răspândirea terorismului şi atragerea de noi recruţi. El a apreciat că o coaliţie formată de Siria, Rusia, Iran şi Irak şi-ar putea atinge obiectivele.

Assad a afirmat că raidurile avioanelor siriene, cărora li s-au alăturat cele ruse, au fost mult mai semnificative decât orice rezultat al campaniei de un an a SUA şi a aliaţilor lor occidentali şi arabi, pe care îi acuză de ipocrizie din cauza sprijinirii insurgenţilor din Siria.
Rusia a realizat primele raiduri aeriene în Siria săptămâna trecută.

×
Etichete: conflict Siria
x close