Marcos Rodriguez Pantoja și-a petrecut copilăria în munții din Spania, alături de lupi, mistreți și șerpi.
Timp de peste 12 ani, Marcos nu a avut contact cu oamenii.
Marcos Rodriguez Pantoja are acum 72 de ani și a făcut dezvăluiri despre viața sa, într-un interviu pentru ziarul spaniol El Pais.
Bărbatul este de părere că a trăit mai fericit în sălbăticie decât printre oameni.
El susține că a trăit în peșteri, unde s-a împrietenit cu lupii și cu alte animale ale munților. A fost salvat din sălbăticie la vârsta de 19 ani de către Garda Civilă spaniolă.
Marcos a încercat să se întoarcă în sălbăticie mai târziu în viață, însă a spus că „nu mai este cum era înainte” pentru că lupii nu-l mai acceptă.
El Pais scrie că bărbatul se află într-o luptă cu răceala emoțională a oamenilor.
„Oamenii râd de mine pentru că nu știu nimic despre politică sau despre fotbal”, a declarat el.