A doua rundă a conferinţei de pace pe tema Siriei organizată la Geneva s-a încheiat sâmbătă, fără rezultat şi fără stabilirea unei noi serii de discuţii, anunţă Lakhdar Brahimi, emisarul special al ONU şi al Ligii Arabe.
"Cred că este de preferat ca fiecare parte să se gândească la responsabilităţi şi să spună dacă doreşte continuarea sau nu a negocierilor", a declarat Brahimi, citat de AFP.
"Nu a fost stabilită o dată pentru o nouă rundă de discuţii", a confirmat Ahmad Jakal, un reprezentant al opoziţiei siriene.
"A fost o sesiune scurtă, tensionată, dominată de disensiuni referitoare la abordarea faţă de violenţe şi faţă de tranziţia politică", a adăugat Jakal.