Antena 3 CNN Externe A cântat la chitară în timp ce era operat pe creier - VIDEO

A cântat la chitară în timp ce era operat pe creier - VIDEO

1 minut de citit Publicat la 17:34 21 Iul 2017 Modificat la 17:34 21 Iul 2017
o_1blip30rts5b12n019a31kku3p58.png
Foto: Captură video/youtube.com

Un muzician în vârstă de 37 de ani a devenit o celebritate în India, după ce un clip care a devenit viral îl prezintă cântând la chitară în timp ce este supus unei chirurgii cerebrale la un spital din Bangalore (sudul ţării).

Pacientul, care se numeşte Abhishek Prasad, a renunţat acum doi ani la locul de muncă dintr-o companie din domeniul tehnologiei informaţiilor pentru a se dedica muzicii. 

Însă visul său a fost zădărnicit de o distonie musculară care îi afecta trei degete de la mâna stângă, ori de câte ori cânta la chitară, a declarat pentru EFE neurologul însărcinat cu operaţia, Sharan Srinivasan. 

Pentru a corecta distonia, echipa de medici de la Spitalul Bhagwan Mahaveer Jain i-a cerut lui Prasad să cânte la instrumentul său pentru "simula" problema, timp de patru ore cât a durat intervenţia. 

Potrivit neurologului său, tânărul a fost vindecat "sută la sută" în urma acestei intervenţii realizate săptămâna trecută. Operaţia a presupus şi proceduri de rezonanţă magnetică, astfel încât intervenţia a durat în total 8 ore, a precizat specialistul. 

În clipul care circulă pe reţelele de socializare şi mass-media se poate vedea cum pacientul cântă la chitară culcat pe patul de operaţie în timp ce medicul şi o asistentă îi plasează un aparat pe creştet. 

Distonia degetelor, numită şi "crampa scriitorului", apare de obicei când o persoană încearcă să îndeplinească o sarcină care necesită mişcări motorii fine, cum ar fi să scrie sau să cânte la un instrument muzical.

×
Etichete: indian creier operat
x close