În acel moment, Lefranc o ţinea de mână pe fetiţa ei, care a rămas marcată de cele văzute. Patricia a stat vreme de trei luni în comă profundă, iar după aceea a fost supusă la 86 de operaţii estetice.
"Nu mai aud cu o ureche. Nasul mi-a căzut, iar medicii mi-au amputat şi un deget de la mâna dreaptă. Sper să îi conving pe juraţi că acest bărbat a vrut să îmi ia viaţa. Merită pedepsit pentru că m-a transformat într-un monstru", a declarat belgianca de 48 de ani.
Femeia va mai fi supusă unei alte intervenţii chirurgicale, în care medicii îi vor reconstri nasul, bărbia şi îi vor pune mai multe grefe de piele. Această operaţie va fi una din cele mai grele, dar în urma ei, Patricia va arăta cât de cât normal.
Vezi în GALERIA FOTO de mai jos cum arată femeia după ce a fost arsă cu acid sulfuric.