Şase
români şi patru bulgari au fost arestaţi de poliţia
spaniolă, care afirmă că a destrămat, astfel, cea mai mare reţea
de falsificatori de bani din toată Europa. Oamenii legii au
confiscat 2.000 de bancnote false, de 200 de euro, precum şi o armă
de foc. Experţii au precizat că falsurile erau "aproape
perfecte" - conţineau toate elementele de securitate şi puteau
trece neobservate chiar şi la bănci. Bancnotele, realizate în
Bulgaria, erau aduse în Spania de bulgari, iar românii
aveau misiunea să le "plaseze" prin magazine.
Majoritatea
celor arestaţi au caziere încărcate: unul din români,
pe nume Iulian Mihăiţă C., a folosit 8 identităţi false, iar un
tovarăş bulgar - 15 identităţi false.
Antena 3