Cel
puţin 6 persoane au fost ucise, iar alte 66 rănite într-un
accident aviatic produs în nordul Angolei. Aeronava Boeing 737,
ce aparţinea companiei aeriene naţionale din statul african, avea
la bord 78 de persoane. Potrivit autorităţilor, piloţii au pierdut
controlul în timpul unor manevre de aterizare de urgenţă, iar
aparatul s-a izbit de o clădire. Accidentul a avut loc în
aceeaşi zi în care Uniunea Europeană a trecut compania
naţională aeriană din Angola pe lista neagră a societăţilor
care nu mai au dreptul de a opera pe teritoriul statelor din blocul
comunitar, din raţiuni de siguranţă a pasagerilor.
Antena 3