Birourile
de vot în Serbia, s-au deschis dumincă dimineaţa, 6,7
milioane de alegători fiind chemaţi să îşi aleagă
preşedintele. Este cel de-al doilea tur de scrutin, adică bătălia
decisivă. Se confruntă actualul preşedinte, pro-occidentalul Boris
Tadici şi ultranaţionalistul, Tomislav Nikolici. Mass-media,
politicienii şi analiştii aşteaptă să vadă încotro se va
îndrepta ţara, pentru următorii cinci ani, mai ales că
scorul se anunţă strâns între cei doi candidaţi.
Preferat de Occident, Tadici este cotat în sondaje cu un avans
de 100 de mii de voturi în faţa rivalului său, care a
câştigat totuşi primul tur de scrutin, la 21 ianuarie.
Experţii spun însă că avansul estimat de sondaje este
insuficient pentru Tadici. Bătălia se va da până la
numărarea ultimelor voturi. De aceea, aceste alegeri prezidenţiale
sunt considerate cele mai incerte din istoria recentă a Serbiei şi
cele mai importante de la căderea în 2000, a regimului
autoritar al lui Slobodan Milosevic. Lumea întreagă, în
special, Uniunea Europeană şi Rusia este cu ochii pe alegerile din
Serbia.
Analiştii au avertizat că o victorie a lui Nikolici va
însemna transformarea Balcanilor, din nou, într-un punct
sensibil pe harta Europei. Bruxelles-ul nu-şi ascunde preferinţa
pentru Tadic. Ca şi adversarul său, el s-a pronunţat împotriva
independenţei Kosovo, dar, contrar acestuia, el este convins că
Serbia nu are altă cale decât integrarea europeană.
Nikolic
estimează dimpotrivă că Rusia, care a acordat Serbiei sprijin
constant în combaterea independenţei Kosovo, este un partener
strategic mai bun decât Uniunea Europeană. O delegaţie rusă
trimisă în Kosovo de către Duma de Stat, va observa cu
atenţie alegerile de astăzi. La
rândul lor, autorităţile din Kosovo aşteaptă rezultatele
alegerilor, pentru a trece la acţiune în privinţa planului de
proclamare a independenţei unilaterale.
În rândul
sârbilor se pare că domneşte nepăsarea. Potrivit unui sondaj
dat publicităţii recent, 90 la sută din sârbi au declarat că
vor vota sau că este posibil să voteze. Oamenii s-au declarat însă
rezervaţi în privinţa candidaţilor pentru că, spun ei, nu
mai cred în minuni sau în schimbări radicale. Urnele de
vot se vor închide la orele 21, iar primele rezultate sunt
aşteptate în cursul serii.
Antena 3