Antena 3 CNN Externe Ţara europeană care ar putea da 50.000 de euro cuplurilor care nu fac copii

Ţara europeană care ar putea da 50.000 de euro cuplurilor care nu fac copii

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 15:41 17 Mai 2023 Modificat la 15:41 17 Mai 2023
primii copii nascuti 2023 de ce sunt speciali
Ţara europeană care ar putea da 50.000 de euro cuplurilor care nu fac copii Sursa foto: Getty Images

Mai mulți activiști pentru climă din cadrul "Mișcarea Greva Nașterii”, din Germania, cer o recompensă de 50.000 de euro pentru cuplurile fără copii.

O femeie în vârstă de 35 de ani care face parte din acest grup a explicat că ea însăși s-a sterilizat pentru a nu aduce copii pe această lume, cu scopul de a proteja mediul înconjurător.

Mișcarea activiștilor este deosebit de populară în rândul protectorilor climatici, deoarece aceștia consideră că un copil pune o presiune suplimentară asupra climei și doar că cine nu are copii ajută cu adevărat. 

Lidera mișcării este Verena Brunschweiger (42 de ani), care se autointitulează „antinatalistă” și a devenit o icoană a celor care refuză să aibă copii. Cu toată seriozitatea, ea cere 50.000 de euro pentru toți cei care au împlinit 50 de ani și nu au copii, ca o recompensă pentru protejarea pământului, potrivit exxpress.at.

Citeşte şi: Gabriela Firea, vești bune pentru părinți: "Finalizăm pachetul legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiilor"

×
Etichete: Germania copii
Parteneri
x close