Antena 3 CNN Externe 42 de copii s-au rătăcit în timpul unei excursii școlare, lângă Marea Moartă. Operațiune de căutare de amploare, în Israel

42 de copii s-au rătăcit în timpul unei excursii școlare, lângă Marea Moartă. Operațiune de căutare de amploare, în Israel

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 23:05 28 Mar 2022 Modificat la 23:05 28 Mar 2022
copii rataciti excursie israel
42 de copii s-au rătăcit în timpul unei excursii școlare, lângă Marea Moartă. Operațiune de căutare de amploare, în Israel Sursa foto: Jerusalem Post

Salvatorii au fost alertați luni seară, în jurul orei 19:00. Cei peste 40 de copii, cu vârste între 11 și 14 ani, au fost dați dispăruți într-o excursie școlară în Nahal Og, lângă Marea Moartă.

Voluntarii din Unitatea de salvare la Marea Moartă Megilot a Poliției Israelului și alte unități au sosit în zonă și au început să investigheze. Autoritățile au folosit drone pentru a reuși să-i localizeze. Aparatele au putut inițial să găsească doar o parte dintre copii.

”Aproximativ 42 de copii au fost deconectați de la grup și au plecat în direcții diferite. Nu avem încă numărul exact de copii sau numele lor. Sper că va exista un final fericit", a explicat Matan Morad, membru al echipei de salvare, potrivit Jerusalem Post.

La două ore după ce s-a dat alarma, 18 minori au fost salvați. Salvatorii se îndreptau spre ei pe jos, fiind într-o zonă greu accesibilă.

Alți 21 dintre minori au fost și ei localizați ulterior, iar în căutarea celorlați trei a plecat un elicopter. În cele din urmă, echipele de salvare au reușit să-i recupereze pe toți.

Autoritățile au transmis că starea copiilor este una bună. Totuși, experiența a fost una înfricoșătoare. În anul 2018, zece tineri, nouă fete și un băiat de la o academie premilitară, au fost uciși după ce au fost luați de un val în râul Tzafit, la vest de partea de sud a Mării Moarte, în mijlocul unor furtuni intense.

×
x close