Antena 3 CNN Externe Peste 300 de persoane, blocate pe un vas de croazieră, după depistarea a două cazuri COVID-19

Peste 300 de persoane, blocate pe un vas de croazieră, după depistarea a două cazuri COVID-19

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 10:41 01 Dec 2021 Modificat la 10:41 01 Dec 2021
vas croaziera
Peste 300 de persoane, blocate pe un vas de croazieră, după depistarea a două cazuri COVID-19 Sursa foto: Cadena3.com

Este vorba de nava Hamburg, care a părăsit Capul Verde și, după ce a făcut o oprire în Buenos Aires, s-a îndreptat spre Puerto Madryn, unde i s-a interzis intrarea.

Ministerul Sănătății din Argentina a dispus marți izolarea tuturor persoanelor aflate la bordul navei Hamburg, având în vedere raportarea unui nou caz pozitiv de coronavirus pe vasul de croazieră.

Autoritățile sanitare au raportat că au fost înregistrare două cazuri COVID-19. Primul dintre ele este un pasager, depistat pozitiv la 29 noiembrie. Ulterior, un membru al echipajului, personal sanitar, care l-a îngrijit pe primul om a fost și el infectat.

Potrivit căpitanului navei, cea de a doua persoană a prezentat simptome specifice și a fost izolat pe 28 noiembrie, testul antigen fiind efectuat pe 29 noiembrie, iar rezultatul a fost raportat marți.

Odată sesizat rezultatul, s-a demarat ancheta epidemiologică „ținând cont de informațiile furnizate de navă prin Agenția de Transport Maritim, care o reprezintă”.

„De remarcat faptul că persoana în cauză nu a coborât niciodată de pe barcă în timpul șederii navei în Buenos Aires și atât cazul, cât și contactele care sunt identificate sunt izolate de restul echipajului și pasagerilor”, au transmis reprezentanții agenției de transport.

„Ținând cont de contextul epidemiologic internațional, autoritățile naționale și orașul autonom Buenos Aires au convenit să facă o evaluare extraordinară și au fost efectuate testele PCR, confirmând că decizia anterioară a fost adecvată și apariția unui nou caz confirmat a făcut nu să nu modifice în niciun fel evaluarea riscului descrisă anterior”, a notat Ministerul Sănătăţii, potrivit presei locale.

Tot echipajul și pasagerii navei, care se află în prezent în largul Golfului Samborombón, vor rămâne izolați la bord și, odată ce rezultatul este obținut și ancheta epidemiologică este finalizată, se vor defini pașii de urmat”, se arată în comunicatul autorităților sanitare.

Pe de altă parte, se clarifică că „insula Capul Verde se află la peste 600 de kilometri de continentul african și că situația epidemiologică din acea țară este favorabilă, cu o medie săptămânală de cinci cazuri noi de Covid-19 pe zi”. 

„Cu toate acestea”, este necesară o mare atenție la riscul generat de noua variantă Omicron și, ca măsură de precauție, au fost luate măsurile descrise”.

Sosirea vasului a cauzat temeri și în rândul autorităților locale. Primarul orașului Chubut, unde se află Puerto Madryn, Ricardo Sastre, a solicitat marți pe rețelele de socializare ca nava „să rămână în larg și să nu acosteze în portul orașului nostru” .

×
x close