Deşi organizaţiile pro Tibet au promis că manifestaţiile vor fi paşnice, măsurile de securitate impuse sunt severe. Au fost mobilizaţi peste 3.000 de poliţişti pentru a evita incidentele din Londra sau Paris, când flacăra olimpică a fost stinsă. Celebrul fotbalist argentinian, Diego Maradona e primul care va purta torţa olimpică. Iar traseul de aproape 13 kilometri se încheie cu fosta campioană de tenis, Gabriela Sabatini.
Nu doar protestele ar putea strica planurile organizatorilor. Vremea la Buenos Aires se anunţă ploioasă. După ce a străbătut continentul american, torţa olimpică este aşteptată în Africa. Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care cere liderilor europeni să ia în considerare boicotarea Olimpiadei în cazul în care nu este reluat dialogul între autorităţile chineze şi liderul spiritual tibetan, Dalai Lama.
Antena 3