În cursul nopţii, sistemul anti-rachetă israelian a interceptat două proiectile lansate din Fâşia Gaza de către membrii grupării teroriste Hamas. A fost al doilea atac în mai puţin de 24 de ore asupra capitalei comerciale israeliene, Tel Aviv. O singură persoană a fost rănită, de rămăşiţele rachetelor distruse.
În Gaza, cel puţin şase jurnalişti au fost răniţi în urma a două raiduri aeriene israeliene care au vizat mari centre mass-media. În total, aproximativ 30 de persoane au fost ucise de bombardamentele israeliene.
Conflictul are ecou şi în Cisiordania, unde sute de oameni au ieşit în stradă şi au aruncat cu pietre în militarii israelieni. Forţele de ordine au fost nevoite să intervină cu gaze lacrimogene pentru a opri violenţele.
În acelaşi timp, sute de egipteni încearcă să ajungă în Fâşia Gaza pentru a-şi arăta sprijinul faţă de tabăra palestiniană.
Sute de evrei au participat la o ceremonie religioasă organizată lângă Zidul Plângerii din Ierusalim, unde oamenii s-au rugat pentru încetarea bombardamentelor din Israel şi Fâşia Gaza.
Şi credincioşii catolici s-au rugat în Ierusalim pentru persoanele decedate în urma conflictului izbucnit în Gaza.