Antena 3 CNN Externe 2009. UE iluminată cu becuri economice "verzi"

2009. UE iluminată cu becuri economice "verzi"

1 minut de citit Publicat la 15:08 13 Mar 2007 Modificat la 15:08 13 Mar 2007
2009. UE iluminată cu becuri economice "verzi"
Becurile incandescente nu vor mai putea fi utilizate în Europa, din 2009. "Liderii UE ar trebui felicitaţi pentru susţinerea acordată stabilirii unor standarde minime obligatorii pentru eficienţa energetică a corpurilor de iluminare pentru străzi, birouri şi locuinţe", a afirmat preşedintele Federaţiei europene a companiilor din sectorul de profil ELC, Jan Denneman, care ocupă, de asemenea, funcţia de director pentru produse de iluminat eficiente energetic la grupul olandez Philips. Membrii ELC au anunţat, la 1 martie, că vor susţine trecerea de la becurile tradiţionale la corpuri de iluminat eficiente din punct de vedere energetic, pentru locuinţe.

Philips, compania germană Osram, grupul american GE şi alţi producători au adoptat această decizie la o întrunire cu reprezentanţii guvernelor UE şi ai Comisiei Europene, organizată la sediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie din Paris. Anterior, companiile au anunţat că vor susţine utilizarea unor becuri eficiente pentru iluminatul stradal şi pentru birouri. Autorităţile de la Bruxelles intenţionează să realizeze, începând cu luna mai, un studiu de impact în acest sens, informează Rompres.

O nouă generaţie de becuri de tipul LED (light-emitting diode) ar trebui să rezolve problema puterii de iluminare semnalată de cancelarul german Angela Merkel, a mai spus oficialul Philips. Totodată, guvernele sau companiile din sectorul electricităţii ar putea oferi subvenţii pentru a încuraja utilizarea noilor dispozitive.

Numărul corpurilor ineficiente utilizate la nivel european este de 3,6 miliarde. În cazul în care utilizarea becurilor eficiente ar reduce cu jumătate consumul energetic, economia realizată ar fi de circa 23 megatone de dioxid de carbon, respectiv şapte miliarde de euro alocaţi, în mod normal, achiziţiei de energie.

Antena3.ro

×
x close