"În această duminică dimineaţă, din cauza vântului puternic, a avut loc un incident cauzat de un copac căzut în apropierea cursei Tomahawk", a precizat într-un comunicat parcul de distracţii, unul dintre preferatele turiştilor din Costa Dorada, informează Reuters.
Cursa Tomahawk este un "rollercoaster pentru copii cu urcări şi coborâri frenetice", potrivit site-ului PortAventura.
"Unele dintre crengi au lovit vizitatorii care se aflau în carusel", se mai arată în comunicat.
Serviciile de urgenţă catalane au declarat că au acordat asistenţă în cazul a 14 persoane.
Două în stare critică au fost transportate la două spitale separate. Trei persoane în stare mai puţin gravă au fost, de asemenea, duse la spital, potrivit news.ro