
În cel de-al doilea sfert de finală disputat la EURO 2016, Țara Galilor a eliminat Belgia, scor 3-1, și va juca în semifinale contra Portugaliei.
Au marcat: Williams 31, Robson-Kanu 65, Vokes 86 / Nainggolan 13, scrie GSP.ro.
Vezi desfășurarea liveTEXT // ȚARA GALILOR - BELGIA 3-1
Belgienii au început în forță partida și în minutul 7 au avut o triplă ocazie. Carrasco, Meunier și Hazard au ratat, dar trupa lui Marc Wilmots a continuat să atace și eforturile ofensive au dat roade în minutul 13. Nainggolan a prins un șut de senzație din prima de la 30 de metri fără nicio șansă pentru portarul Hennessey.
După o jumătate de oră de joc, căpitanul Williams a reluat cu capul o minge venită din corner. Țara Galilor a dat lovitura după pauză. În minutul 55, Robson-Kanu s-a întors superb pe lângă doi fundași și a marcat din centrul careului.
Belgienii au încercat să revină pe tabelă, dar Fellaini a ratat în două rânduri restabilirea egalității.
În ciuda atacurilor tot mai dese ale belgienilor, cei care au marcat au fost tot cei din Țara Galilor. Când mai erau 4 minute din meci, Vokes, abia intrat pe teren, a reluat superb cu capul din careu și a stabilit scorul final.
De altfel, Țara Galilor a reușit și o performanță fantastică. E a doua țară după Suedia în 1992 care reușește la debut să ajungă până în semifinalele Campionatului European.
THE MOST FAMOUS NIGHT IN WELSH FOOTBALL HISTORY #WAL 3-1 #BEL
— Wales (@FAWales) July 1, 2016
WE ARE INTO THE SEMI-FINALS!!!! #TOGETHERSTRONGER pic.twitter.com/i1SxPPWu9t