Antena 3 CNN Festivalul Enescu Concursul Enescu 2018 se deschide cu singurul triplu concert din literatura muzicală românească – o compoziție de Paul Constantinescu –, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea la Ateneul Român

Concursul Enescu 2018 se deschide cu singurul triplu concert din literatura muzicală românească – o compoziție de Paul Constantinescu –, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea la Ateneul Român

4 minute de citit Publicat la 14:50 10 Iul 2018 Modificat la 14:50 10 Iul 2018
o_1ci20cvd3gvv1q4a1q7f1tp714fk9.jpg

Trei muzicieni în plină ascensiune pe scenele internaționale, laureați ai competiției din 2014 – violonistul Ștefan Tarara, pianistul Josu de Solaun și violoncelista Eun-Sun Hong – ­­deschid ediția 2018 a Concursului Internațional George Enescu” cu un Concert de Gală sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Prețurile biletelor sunt între 55 și 45 de lei.

Ediția 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” începe cu un concert extraordinar programat pe 1 septembrie, de la ora 19 în sala mare a Ateneului Român. Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim, precum și online pe www.eventim.ro și pe site-ul Concursului și Festivalului Enescu, www.festivalenescu.ro, la secțiunea BILETE.

Violonistul Ștefan Tarara, tânăr artist de origine română aclamat pe scenele internaționale, pianistul spaniol Josu de Solaun, îndrăgostit de muzica lui George Enescu, și vibranta violoncelistă Eun-Sun Hong, stabilită în Germania aduc publicului în seara de deschidere a Concursului „George Enescu” 2018 singurul triplu concert din literatura muzicală românească: Triplul concert de Paul Constantinescu. Dirijorul Gabriel Bebeșelea se va afla la pupitru, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu.

Triplul concert de Paul Constantinescu este al doilea singur triplu concert din istorie, celălalt aparținându-i compozitorului Ludwig van Beethoven și fiind interpretat de asemenea în deschiderea Concursului Enescu, la ediția 2016, de laureați ai competiției.

Prima înregistrare a Triplului concert de Paul Constantinescu i-a avut pe Valentin Gheorghiu la pian, Ștefan Gheorghiu, la vioară și Radu Aldulescu – la violoncel. Iosif Conta s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Valentin Gheorghiu și Ștefan Gheorghiu, nume de rezonanță în peisajul muzicii clasice românești și internaționale, sunt muzicieni foști laureați ai Concursului Enescu.

Interpretarea din deschiderea Concursului Enescu 2018 va fi înregistrată și lansată la prestigioasa casă de discuri internațională Naxos.

Triplul concert pentru Vioară, Violoncel, Pian și Orchestră a fost compus în anul 1963, ultimul an de viață al compozitorului Paul Constantinescu, și este una dintre lucrările reper ale componisticii românești. Cu o operă de peste 20 de compoziții care include muzică simfonică, muzică de cameră, dar și muzică vocală, Paul Constantinescu (1909-1963) a semnat de asemenea muzică de film – „O noapte furtunoasă” (1952), „O scrisoare pierdută” (1953) și „Moara cu noroc” (1956). Triplul Concert este cunoscut publicului român mai ales în varianta interpretativă care îl are la pian pe Valentin Gheorghiu.

În cadrul serii de deschidere a Concursului Enescu 2018, în a doua parte a concertului, va fi interpretată în primă-audiție românească lucrarea câștigătoare a Secțiunii Compoziție la ediția precedentă a Concursului – „Concerto for Orchestra”, a tânărului compozitor Tian Tian din China.

La doar 32 de ani, violonistul de origine română Ștefan Tarara a câștigat ediția 2014 a Concursului Enescu în ovațiile publicului cu o interpretare încărcată de emoție a Concertului pentru Vioară în Re Major Op. 35 de Ceaikovski – concert despre care spune că pentru el reprezintă o poveste de iubire. Născut din părinți români în Germania, violonistul concertează deja pe unele dintre cele mai cunoscute scene ale lumii, de la Philharmonie Berlin, la Salle Pleyel din Paris și a interpretat sub bagheta unor dirijori precum Zubin Mehta și David Zinman. Ștefan Tarara cântă pe o vioară Nicolò Gagliano.

„George Enescu este un fir roșu în viața mea”, spune pianistul spaniol Josu de Solaun. A înregistrat și lansat internațional integrala sonatelor pentru pian de George Enescu în 2016, la presitgioasa casă de discuri Naxos – înregistrarea a fost premiată în Spania. Astăzi, Josu de Solaun este îndrăgit inclusiv pe scenele românești din întreaga țară unde vine să suțină recitaluri și concerte frecvent. Un mare admirator al compozitorului George Enescu, pianistul a locuit în timpul Concursului Enescu 2014 într-un apartament închiriat pe Strada George Enescu chiar în blocul în care însuși George Enescu locuise timp de șase ani.

Cu o forță interpretativă remarcabilă, Eun-Sun Hong a început să studieze violoncelul la vârsta de nouă ani. Născută la Seul și stabilită în Germania, violoncelista este prezentă pe scenele unor săli prestigioase din întreaga lume – Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Berlin, Théâtre des Champs-Élysées din Paris – și interpretează în cadrul unor festivaluri reputate – Festivalul Ravello din Italia, Festivalul Casals din El Vendrell, Festivalul Internațional Piatigorsky Cello din Los Angeles, Festivalul de violoncel Kronberg din Germania, Academia Internațională Seiji Ozawa din Elveția. L-a avut profesor pe violoncelistul Lluis Claret, un muzician și un pedagog cunoscut și apreciat în întreaga lume.

Dirijorul Gabriel Bebeșelea este un nume consacrat atât în țară, cât și în plan internațional. În anul 2011, la doar 26 de ani, a devenit dirjor al Operei Naționale din Iași și a marcat astfel o premieră, fiind cel mai tânăr dirijor angajat al unei instituții de de cultură din România. Tot în 2011, Gabriel Bebeșelea a câștigat o bursă ca dirijor-asistent la una dintre primele zece orcheste ale lumii: Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam. A avut șansa de a lua parte la repetițiile și concertele celor mai reprezentativi dirijori ai zilelor noastre, precum Mariss Jansons și Bernard Haitink. În prezent, dirijează pe unele dintre cele mai importante scene internaționale și românești. Este Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” și la începutul lunii iulie a debutat alături de Konzerthausorchester Berlin.

Desfășurat ca eveniment de sine sătător începând cu ediția din 2014, Concursul Internațional George Enescuinvită publicul să descopere unii dintre cei mai talentați tineri atiști ai momentului, marile nume ale muzicii clasice de mâine și să le urmărească și susțină parcursul până la vârf: câștigarea competiției. În total, 270 de tineri muzicieni din 39 de țări, 22 dintre aceștia fiind din România și din Republica Moldova vor intra în competiție pentru câștigarea trofeului ediției 2018 la una dintre cele patru secțiuni – Compoziție, Vioară, Violoncel și Pian – la 60 de ani de la prima ediție a Concursului.

×
TOP articole
x close