Primarul Capitalei a elogiat personalitatea lui George Enescu şi a mulţumit familiei sculporului Baraschi pentru cadoul oferit românilor.
"Contemporan lui Baraschi, în odaia lui din Bucuresti, din Viena sau Paris George Enescu a sculptat şoaptele pământului natal şi a aşezat pe solfegiu Ciocârlia, buciumul ciobanilor, toate împreună într-o rapsodie care ne va vrăji mereu", a spus primarul Sorin Oprescu.
Ministrul Culturii a mulţumit organizatorilor, dar şi mai multor politicieni care au susţinut acest proiect.
"Pentru a ajunge aici, a fost nevoie de energie, a fost nevoie de bunăvoinţa multor oameni importanţi din sfera politică", a precizat Daniel Barbu.
Festivalul George Enescu este la cea de-a 21 ediţie şi se desfăşoară între 1 şi 28 septembrie în Bucureşti şi alte oraşe din România. Printre artiştii care vor participa la eveniment se află dirijorul Daniel Barenboim şi pianista Zuja Wang alături de mai multe orchestre de renume mondial.