Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, suspendată patru ani pentru dopaj | Decizia a fost luată de un tribunal independent

Simona Halep, suspendată patru ani pentru dopaj | Decizia a fost luată de un tribunal independent

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 18:08 12 Sep 2023 Modificat la 18:39 12 Sep 2023

Simona Halep a fost judecată pentru două acuzaţii de dopaj, una referindu-se la substanţa roxadustat, depistată în timpul unui test de rutină efectuat la US Open 2022, iar cea de-a doua având legătură cu paşaportul biologic (ABP) al campioanei românce.

Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat, astăzi, că un tribunal independent a decis ca jucătoarea din Constanţa să fie suspendată pe o perioadă de patru ani pentru încălcarea programului anti-doping.

Potrivit ITIA, tribunalul independent, stabilit de Sport Resolutions, s-a întrunit pe 28 şi 29 iunie 2023 la Londra, ocazii cu care au fost audiaţi martori şi experţi atât din partea ITIA, cât şi din partea Simonei Halep.

Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a decis că Simona Halep a încălcat "intenţionat" regulamentul anti-doping internaţional în două cazuri:

- prezenţa substanţei roxadustat în mostra biologică prelevată pe 29 august 2022 la US Open;

- utilizarea unei substanţe interzise în decursul anului 2022, acuzaţie bazată pe analizele efectuate asupra a 51 de probe de sânge.

Simona Halep, suspendată timp de patru ani pentru dopaj

Totodată, în comunicatul oficial publicat de ITIA se mai arată că tribunalul independent a stabilit că argumentul folosit de Simona Halep potrivit căruia ar fi ingerat accidental substanţa roxadustat a fost acceptat, însă "volumul ingerat de jucătoare nu ar fi putut duce la concentrația de roxadustat găsită în proba pozitivă".

Acuzația referitoare la paşaportul biologic al sportivului (ABP) a fost, de asemenea, menținută, tribunalul declarând că nu a avut niciun motiv să se îndoiască de "opinia puternică" unanimă la care a ajuns fiecare dintre cei trei experți independenți ai Unității de gestionare a pașapoartelor sportivilor (APMU), potrivit căreia "dopajul probabil" a fost explicația pentru neregulile din profilul lui Halep.  

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate.

Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial va dura de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.

Decizia nu este definitivă, astfel că Simona Halep o poate ataca cu apel în termen de 21 de zile de la comunicare.

"După un proces de audiere complex și riguros, salutăm decizia tribunalului independent. Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să le ia în considerare atât în procedura roxadustatului, cât și în procedura ABP a fost substanțial. ITIA a urmat procedurile corespunzătoare, așa cum am face-o cu orice altă persoană - în conformitate cu Codul Mondial Antidoping - îndeplinindu-ne scopul și responsabilitatea de a susține principiul concurenței loiale, în numele sportului. Juriul a recunoscut că procedura adecvată a fost urmată în cadrul deciziei scrise. Înțelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri și ne menținem angajamentul de a fi cât mai transparenți posibil, iar decizia completă va fi publicată în timp util", a declarat Karen Moorhouse, CEO al ITIA.

×
Etichete: Simona Halep ITIA
x close