Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, în FINALA de la New Haven

Simona Halep, în FINALA de la New Haven

1 minut de citit Publicat la 09:35 24 Aug 2013 Modificat la 09:35 24 Aug 2013
Simona Halep, în FINALA de la New Haven
Foto: Agerpres/AP
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 23 WTA, a acces pentru a patra oară în acest an, în finala unui turneu WTA, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 7-5, pe sportiva daneză Caroline Wozniacki, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 4, în penultimul act la New Haven (SUA), conform Mediafax.

Halep a avut nevoie de o oră şi 20 de minute pentru a obţine a patra sa victorie în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA şi pentru a accede astfel în finala turneului Premier cu 690.000 de dolari premii.

Adversara de sâmbătă a româncei este Petra Kvitova din Cehia, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 3, deţinătoarea trofeului la New Haven. Kvitova a întrecut-o, vineri, cu scorul de 6-0, 6-1, pe conaţionala sa Klara Zakopalova, locul 33 WTA.

Kvitova şi Halep se vor afla pentru prima dată faţă în faţă pe terenul de tenis.

Simona Halep va încerca să-şi ajudece al patrulea titlu din carieră, primul din categoria Premier, după ce a triumfat în 2013 la Nurnberg, 's-Hertogenbosch şi Budapesta. Până în prezent, ea a mai jucat trei finale, două la Fes (2010 şi 2011) şi una la Bruxelles (2012), toate pierdute.

Calificarea în finală este recompensată cu 320 de puncte WTA şi cu 62.300 de dolari. Câştigătoarea va primi 470 de puncte WTA şi 117.000 de dolari.
 

×
x close