Experinţa celor doi adversari ai românilor, Marat Safin şi Dmitri Tursunov, s-a făcut cunoscută din plin în primul set, adversarii noşti reuşind să realizeze break-ul chiar din primul game. Meciul s-a echilibrat după aceea, iar cele două echipe au început să îşi câştige din ce în ce mai uşor serviciul, atât România cât şi Rusia reuşind game-uri albe. Cu toate acestea, felul în care Tecău şi Copil fugeau, de multe ori, amândoi după aceeaşi minge i-a dat de gândit lui Andrei Pavel, iar căpitanul României a încercat să rezolve acest lucru comunicând foarte mult cu jucătorii săi. Totuşi, ruşii şi-au păstrat calmul şi au câştigat primul set cu 6-4.
Setul al doilea a fost, prin excelenţă, unul foarte slab. Spectacolul a lipsit complet, în timp ce amândouă echipele îşi câştigau cu uşurinţă serviciile şi nu reuşeau deloc să pună probleme când adversarul punea mingea în joc. În mod incredibil, până la finalul meciului nici una din perechile Tecău/Copil şi Safin/Tursunov nu a reuşit să îşi creeze vreo minge de break. Schimburile scurte se succedat cu rapiditate şi tensiunea nu a apărut decât pe final, când România a ratat două mingi de set şi setul s-a decis la tie-break. Aici ruşii au fost mai buni şi şi-au însuşit setul după 7-2 în tie-break.
Prima parte a setului ai treilea a arătat o echipă a României neputincioasă, care ceda uşor serviciile adversarilor şi avea mari probleme când Tecău şi Copil puneau mingea în joc. De altfel, ruşii au primit în cadou mai multe mingi de break din partea românilor încă din primele game-uri, dar nu au fost în stare să profite. Elevii lui Andrei Pavel au reuşit, la 3-3, primul lor break din acest meci, abia în setul trei, dar ruşii au revenit imediat. Şi setul al doilea a ajuns la tie-break, dar românii au câştigat cu 7-4 şi au luat setul, păstrând România în cărţi. Acesta era primul set câştigat de "tricolori" în trei partide!
Succesul din setul al treilea a dat multă încredere tinerilor Tecău şi Copil, care au jucat mult mai bine în al patrulea act. Deşi le-a trecut glonţul pe la ureche în primul game, românii au fost cei care au avut iniţiativa şi stăpânirea de sine, şi coordonarea în teren. Safin şi Tursunov au făcut, însă, faţă şi au reuşit să ducă meciul la tie-break, al treilea consecutiv. Jucătorii lui Andrei Pavel au dominat clar şi au ajuns să aibă trei mingi pentru câştigarea setului patru, lucru care s-a dovedit decisiv. Românii au câştigat cu 7-5 şi urmau să dispute setul al cincilea.
Românii au jucat şi mai bine în setul decisiv, reuşind să îi domine pe ruşi chiar din primele game-uri şi au făcut un break atunci când aveau mai mare nevoie, la început. Imediat, Tecău şi Copil au săpat şi mai adânc în moralul ruşilor şi au câştigat game-ul următor cu 40-0. Avantajul s-a dovedit decisiv, întrucât ambele echipe şi-au câştigat serviciul propriu şi România învinge cu 6-4 în setul decisiv. Scorul general în meciul România - Rusia devine 1-2 şi totul se va decide duminică.
Antena3.ro