"Ne așteaptă un meci de dublu mâine. Dacă câștigăm, s-a terminat. Nu? Dar trebuie să se joace meciul pe teren, așa că trebuie să așteptăm", a declarat Ilie Năstase după victoria lui Marius Copil contra lui Dudi Sela.
Ilie Năstase a apreciat că în Sala "Transilvania" din Sibiu au fost mulți copii, care i-au susținut pe Adrian Ungur și Marius Copil, care au obținut primele două puncte pentru România, din turul I al Cupei Davis, Grupa I valorică a zonei Europa-Africa.
Echipa României conduce Israelul cu 2-0 după prima zi a întâlnirii de Cupa Davis, grație punctului adus de tenismanul Marius Copil, care l-a învins pe Dudi Sela cu 6-7 (3), 7-6 (3), 6-4, 6-2.