Autorul celui de-al doilea gol al Astrei din partida cu Pandurii, Alexandru Ioniţă II, a trecut cu 24 de ore înaintea partidei de la Giurgiu printr-unul din cele mai dificile momente din viaţă, scrie Digi Sport.
Antrenorul campioanei, Marius Şumudică, a dezvăluit că Ioniţă, care nu mai marcase de peste şase luni pentru Astra, a avut sâmbătă un accident de circulaţie.
"Lui Ioniţă i-am spus că va marca, ieri a avut un eveniment nefericit cu familia, a avut un accident teribil de circulaţie, a scăpat ca prin minune, împreună cu familia. El era în dreapta, conducea tatăl său, erau nevinovaţi", a declarat Şumudică.
"Principalul" Astrei se felicită pentru decizia de a-l titulariza pe fostul mijlocaş al Rapidului.
"Aşa poate să uite, să treacă peste problemele de această natură, uite că am fost inspirat, aşa treci peste problemele respective. Dacă îl trimiteam acasă şi îşi plângea fiecare pe umărul altuia că şi-a distrus maşina... am vrut să îl scot din starea asta", a mai spus Marius Şumudică.
Ultimele goluri ale lui Ioniţă în tricoul Astrei au fost marcate pe 2 mai, când fotbalistul în vârstă de 21 ani a reuşit o "dublă" în victoria cu 4-2 contra lui Dinamo.