Ciclistul sârb Dejan Maric a încetat din viaţă duminică, după un accident produs în timpul unei curse desfăşurate în sud-estul Chinei, informează agenţia Xinhua și Agerpres.
Maric, în vârstă de 25 ani, a fost transportat rapid la un spital, unde a decedat ca urmare a leziunilor grave suferite după ce a căzut cu bicicleta sa, în urma unui carambol în care au fost implicaţi mai mulţi ciclişti.
Accidentul s-a produs la kilometrul 16 al cursei prevăzute să se desfăşoare pe distanţa de 99 km, dar pe care organizatorii au decis să o oprească în urma acestei tragedii.
Cursa de duminică făcea parte din programul unui festivalul anual dedicat munţilor Wuyi, incluşi în patrimoniul mondial al UNESCO din anul 1999.