Cologna, care a obţinut astfel al doilea titlu olimpic de la Soci, a fost cronometrat cu timpul de 38 de minute, 29 de secunde şi 7 zecimi. Pe locul doi s-a clasat suedezul Johan Olsson, care a avut o întârziere de 28,5 secunde (38 de minute, 58 de secunde şi 2 zecimi), în timp ce pe poziţia a treia s-a situat un alt suedez, Daniel Richardsson, care a ajuns la final cu 38 de secunde şi 8 zecimi faţă de Cologna (39 de minute, 8 secunde şi 5 zecimi).
Finlandezul Iivo Niskanen a ratat medalia de bronz pentru numai două zecimi de secundă (39 de minute, 8 secunde şi 7 zecimi). Sundby a fost al 13-lea.
Norvegienii mai au doar trei probe pentru a şterge impresia slabă de la schi fond, unde acum 4 ani câştigau două medalii de aur, una de argint şi una de bronz. Acum au doar o medalie de aur şi una de bronz, în condiţiile în care au trei sportivi între cei mai buni patru din lume conform clasamentelor de specialitate.
În aceeaşi competiţie, schiorul român Paul Constantin Pepene s-a clasat pe locul 62 din 91, fiind înregistrat cu timpul de 43 de minute, 39 de secunde şi 4 zecimi şi având astfel o întârziere de 5 minute, 9 secunde şi şapte zecimi faţă de noul campion olimpic.
Ca un fapt divers, cursa s-a desfăşurat la o temperatură de 14 grade Celsius, mulţi dintre sportivi optând pentru bluze cu mânecă scurtă, iar unul chiar pentru pantaloni scurţi.