Antena 3 CNN Sport Off Sport Doliu în lumea fotbalului! Fostul internaţional francez Raymond Kopa a decedat la vârsta de 85 de ani

Doliu în lumea fotbalului! Fostul internaţional francez Raymond Kopa a decedat la vârsta de 85 de ani

<1 minut de citit Publicat la 11:37 03 Mar 2017 Modificat la 11:37 03 Mar 2017
o_1ba9oer3d4rebfbo4cqtq6e58.jpg
Foto: realmadrid.com

Legenda fotbalului francez Raymond Kopa, de trei ori câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Real Madrid (1957, 1958, 1959) și recompensat cu trofeul "Balonul de Aur" în 1958, a încetat din viață astăzi (vineri), la vârsta de 85 de ani, în urma unei îndelungate suferințe, informează AFP, citând surse apropiate.

"El a decedat la ora 8,15 (la Angers), după o lungă suferință. Raymond a fost spitalizat duminică", s-a anunțat într-un comunicat dat publicității de familie.

Raymond Kopa, care a evoluat pe postul de mijlocaș, cu 45 de prezențe la echipa Franței (18 goluri), a fost inclus în 2004 de Pele pe lista FIFA 100 a celor mai buni jucători în viață.

Fiul unor imigranți polonezi, Kopa a jucat în cariera sa la Noeux-les-Mines (1944-49), Angers (1949-51), Reims (1951-56), Real Madrid (1956-59) și din nou la Reims (1959-67).

A fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din 1958, ediție la care a condus echipa Franței la câștigarea medaliei de bronz.

 

×
Etichete: Real Madrid
x close