În minutul 81, Sayoud ar fi putut duce scorul la 5-0 în favoarea formaţiei sale, care a beneficiat de o lovitură de la 11 metri. Fotbalistul lui Al-Ahly a vrut însă să-şi umilească adversarul din poartă, dar a sfârşit prin a fi el cel care s-a acoperit de penibil, ratând de tot execuţia de la punctul cu var.
De parcă momentul în care s-a făcut de râs nu ar fi fost suficient, Amir Sayoud s-a trezit şi avertizat de arbitru, care a considerat că jucătorul a avut un comportament nesportiv şi lipsit de fair-play faţă de adversari.