Antena 3 CNN Sport Off Sport Biletele pentru JO-2014 au fost puse în vânzare. Preţurile sunt între 12 şi 1.250 de euro

Biletele pentru JO-2014 au fost puse în vânzare. Preţurile sunt între 12 şi 1.250 de euro

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 21:34 07 Feb 2013 Modificat la 21:34 07 Feb 2013
Biletele pentru JO-2014 au fost puse în vânzare. Preţurile sunt între 12 şi 1.250 de euro
Foto: Facebook - Sochi 2014
Autorităţile ruse au anunţat că biletele pentru competiţiile şi ceremoniile de la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 au fost puse în vânzare, joi, preţurile fiind cuprinse între 12 şi 1.250 de euro, informează AFP.
   
"Biletele pentru JO s-au pus în vânzare la 7 februarie, cu un an înainte de deschiderea celei de-a XXII-a ediţii a Jocurilor Olimpice de iarnă", se arată într-un comunicat al Comitetului de Organizare.
   
Cele mai ieftine bilete costă 500 de ruble (aproximativ 12 euro), iar cele mai scumpe sunt de 50.000 de ruble (aproximativ 1.250 de euro) pentru ceremonia de deschidere de la 7 februarie 2014. Peste jumătate din bilete costă mai puţin de 5.000 de ruble (125 de euro).
   
La ediţia precedentă a JO de iarnă, din 2010, preţurile biletelor au fost cuprinse între 18 şi 815 euro.
   
Jocurile Olimpice de la Soci vor avea loc în perioada 7-23 februarie 2014 şi Jocurile Paralimpice în perioada 7-16 martie 2014.

×
Etichete: JO de iarna
x close