Antena 3 CNN Sport Off Sport Accidentare stupidă a lui Sergio Garcia, când sărbătorea marcarea unui gol (VIDEO)

Accidentare stupidă a lui Sergio Garcia, când sărbătorea marcarea unui gol (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 17:50 06 Apr 2009 Modificat la 17:50 06 Apr 2009
Accidentare stupidă a lui Sergio Garcia, când sărbătorea marcarea unui gol (VIDEO)
Ghinionul nu l-a iertat deloc pe atacantul formaţiei spaniole Betis Sevilla, Sergio Garcia. Ceea ce părea un motiv de sărbătoare, marcarea primului gol din partida Betis - Numancia, s-a transformat într-un calvar pentru jucător. Golgheterul andaluzilor a aflat că va trebui să stea pe margine aproximativ o lună după ce a suferit o entorsă a ligamentelor din genunchiul stâng atunci când s-a aruncat să alunece pe iarbă după marcarea primului gol al partidei.
Internaţionalul spaniol regretă acum că s-a bucurat într-un fel prea extravagant la golul din minutul 9 al partidei de sâmbătă, iar echipa sa îşi blesteamă ghinionul, Garcia fiind unul dintre puţinii jucători care au jucat bine în acest sezon de Primera Divizion. Echipa este prinsă în hora retrogradării, ocupând doar locul al 16-lea în clasament cu nouă jocuri înainte de final. În acest moment, Betis are doar cu un punct peste prima echipă aflată pe o poziţie ce duce în Segunda Division. Sergia Garcia este cel mai important marcator al echipei, cu 9 goluri marcate, potrivit Eurosport.
Meciul dintre Betis Sevilla şi Numancia, încheiat cu scorul de 3-3, a fost unul extrem de tensionat, echipa gazdă scăpând printre degete victoria în ultimul minut al unui joc în care arbitrul a arătat trei cartonaşe roşii. Ultimul a fost încasat chiar de portarul gazdelor, în minutul 90, atunci când goalkeeperul a şi provocat penalty-ul din care a egalat Numancia.
Pentru a vedea direct faza golului săriţi la minutul 1:00.

Antena3.ro

×
Etichete: Primera Division
x close