Antena 3 CNN Sport Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă, primele reacții după ce au câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă, primele reacții după ce au câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 12:24 29 Iul 2021 Modificat la 12:24 29 Iul 2021
medalie argint canotaj
Sursa foto: Antena 3

"Noi ne-am antrenat foarte bine. Am avut condiții foarte bune. Prima mare necesitate (n.r. a României) ar fi o pistă olimpică. Pentru că anul asta l-am petrecut în mare parte în Italia, în cantonament, pentru că acolo avem condițiile necesare. Iar în rest nu cred că ne lipsește mare lucru. Pentru că doamna președinte, Elisabeta Lipa, are grijă să nu ne lipsească nimic.", au spus sportivii.

Sfatul lui Marius Cozmiuc pentru cei care vor să facă performanță la canotaj:

"Să înceapă cu multă încredere, entuziasm și multe dorințe. Să aibă de la fiecare etapă, să-și propună ceva mai bun, să fie cât mai serioși, să muncească serios, pentru că nimic nu este imposibil. Eu visez de foarte mult timp la această medalie și uite că acum sunt cu ea la gât."

Românii au încheiat cursa cu un timp de 6 minute 16 secunde şi 58 de sutimi şi s-au clasat pe locul doi. Medalia de aur a fost cucerită de campionii en-titre Martin şi Valent Sinkovici din Croaţia.

Este a patra medalie câştigată de România la Jocurile Olimpice, după aurul luat de fetele noastre la dublu vâsle şi medaliile de argint cucerite de Ana Maria Popescu la scrimă şi de echipajul masculin de la patru rame.

×
x close