În anul 1936, pe Olympiastadion, la Berlin, s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară, denumite oficial Jocurile celei de-a XI-a Olimpiade, în perioada 1-16 august. Comitetul Olimpic Internațional a ales, în aprilie 1931, capitala germană în detrimentul Barcelonei, scrie Agerpres.
Militanții anti-fasciști au intenționat să organizeze în Barcelona, pe Estadi Olimpic de Montjuic, actualul Estadi Olimpic Lluis, o așa-numită ''Olimpiadă a popoarelor'', în semn de protest față de competiția organizată la Berlin și de abuzurile comise de naziști, printre care și excluderea din start a sportivilor evrei de naționalitate germană. Proiectul nu a fost pus în practică din cauza izbucnirii Războiului civil spaniol. Totuși, Barcelona a reușit să obțină acceptul organizării Jocurilor Olimpice de vară în 1992, pe același Stadion Olimpic.
Alegerea Berlinului ca loc de desfășurare a competiției olimpice a însemnat și demiterea americanului Ernest Lee Janke, fiul unui imigrant german, din Comitetul Olimpic Internațional, pe motiv că i-a încurajat pe atleți să boicoteze competiția. Locul lui a fost luat de Avery Brundage, președintele Comitetului Olimpic al Statelor Unite, care a fost de acord cu desfășurarea Olimpiadei pe teritoriul Germaniei fasciste.
Evenimentul a fost filmat de Leni Riefenstahl, un regizor apropiat lui Hitler, iar documentarul rezultat, intitulat ''Olympia'', deși realizat propagandistic, a inovat numeroase tehnici de filmare, utilizate și astăzi în capturarea imaginilor sportive. De altfel, această ediție a fost prima în cadrul căreia probele au fost televizate în direct, pe ecrane speciale amplasate pe tot cuprinsul orașului.
O altă noutate venită odată cu Olimpiada de la Berlin a fost aducerea, în ziua de 1 august 1936, tocmai din Grecia, a Torței Olimpice. În plus, baschetul și handbalul au debutat ca probe la Olimpiadă, handbalul fiind apoi reluat în cadrul Olimpiadei de Vară abia în 1972. La Berlin, ele s-au desfășurat în aer liber.
Jocurile Olimpice din Berlin, 1936, nu au fost lipsite de evenimente și rezultate notabile. Americanul de culoare Jesse Owens a reușit performanța de a câștiga patru medalii, în parte și datorită sfaturilor și încurajărilor venite din partea principalului său adversar, germanul Lutz Long. Acesta din urmă a primit ulterior medalia Pierre de Coubertin pentru sportivitate.
Nu la fel s-a întâmplat cu germanul Toni Merkens, care în proba de ciclism, l-a împiedicat pe olandezul Arie Van Vliet, însă în loc de descalificare, i s-a permis să își păstreze medalia de aur, fiind obligat doar să plătească o amendă de 100 de mărci. Van Vliet a fost însă răzbunat de compatriotul său Rie Mastenbroek, care a cucerit trei medalii de aur și una de argint la înot.
Echipajul de opt vâslași al Statelor Unite, de la Universitatea din Washington, a cucerit medalia de aur după ce i-a întrecut atât pe germani, cât și pe italieni, chiar în fața cancelarului Adolf Hitler, ce asista din tribună.
La proba de maraton, medaliile au fost luate de doi atleți coreeni, cea de aur de Sohn Kee-chung, iar cea de bronz de Nam Sung-yong, care au candidat pentru Japonia, după ce aceasta anexase Coreea în 1910.
La fotbal, în sferturile de finală, Peru a învins Austria cu 4-2, după prelungiri, însă din cauza invadării suprafeței de joc de către suporterii peruani, meciul a fost reprogramat. În semn de protest, oficialii sud americani și-au retras echipa, și astfel Austria a obținut medalia de argint. Proba fotbalistică a fost adjudecată de selecționata Italiei, care și-a continuat dominația în acest sport din acea perioadă, începută în 1934 și terminată în 1938. Benito Mussolini, liderul fascist al Italiei, s-a folosit de triumful echipei sale pentru a pretinde superioritatea regimului său politic.
Competiția de baschet a fost câștigată de Statele Unite, care au învins Canada cu 19 la 8. Proporțiile mici ale scorului s-au datorat ploii torențiale în care s-a desfășurat finala și terenului de joc mocirlos, care au făcut practic imposibile driblingurile. Performerul meciului a fost americanul Joe Fortenbury, cu 7 puncte înscrise.
Germania a obținut cele mai bune rezultate la gimnastică, prin Konrad Frey și Alfred Schwarzmann, ambii cucerind trei locuri întâi, și la călărie, unde Germania a obținut aurul în toate probele individuale și pe echipe, în afara celei de dresaj, unde a reușit locul doi.
Pe primul loc în clasamentul final s-a aflat Germania, cu 33 de medalii de aur, 26 de argint și 30 de bronz, urmată de SUA — 24 de aur, 20 de argint, 12 de bronz — și de Ungaria — 10 de aur, una de argint și cinci de bronz. Au participat sportivi din 49 de țări.
Participarea românească la Jocurile Olimpice a fost mai mare decât la edițiile precedente ale Olimpiadelor. În 1936, oficialitățile au sprijinit nu numai deplasarea unei numeroase delegații sportive, ci și a unor grupuri de elevi, studenți, dansatori, coriști, totalizând peste 100 de persoane.
Atleții români, deși se pregătiseră câteva luni, au înregistrat rezultate modeste.
Probele de călărie, dominate de concurenții germani, au adus în final prima medalie olimpică pentru delegația românească. În proba individuală a Marelui Premiu al națiunilor a fost nevoie de o întrecere de baraj pentru desemnarea campionului. După ce concurenții aflați la egalitate — germanul Kurt Hasse și românul Henri Rang — au parcurs un nou traseu, timișoreanul s-a clasat pe locul al doilea, obținând medalia de argint.
