Tinerii lui Emil Săndoi încercau, sâmbătă, să răzbune jenantul 1-5 încasat, în tur, în Letonia, şi s-au prezentat la Buzău cu o mobilizare exemplară. Sburlea a deschis scorul în minutul 10, iar Mihai Costea a dus scorul la 2-0 în minutul 28. Papp a marcat şi el în minutul 43, iar Hora a înscris ultimul gol al românilor în minutul 82, înainte ca Tarasovs să închidă tabela în minutul 90+1, potrivit Mediafax.
"Sunt mulţumit de joc nu şi de rezultat, deoarece am avut multe ocazii, dar nu am reuşit să fructificăm decât patru dintre ele. Pe lângă victorie principalul câştig este că am obţinut trei jucători pentru echipa naţională de tineret la meciul de astăzi, însă nu vreau să le dau numele. După jocul tur din Letonia, fiecare dintre noi s-a aflat într-o situaţie delicată şi am vrut să demonstrăm că acest rezultat a fost doar un accident", a declarat tehnicianul echipei, Emil Săndoi.
Antena3.ro