Antena 3 CNN Sport Fotbal intern România ? Croaţia. Elevii lui Bilic vor victoria, ?tricolorii? vor răzbunare!

România ? Croaţia. Elevii lui Bilic vor victoria, ?tricolorii? vor răzbunare!

1 minut de citit Publicat la 11:50 11 Feb 2009 Modificat la 11:50 11 Feb 2009
România ? Croaţia. Elevii lui Bilic vor victoria, ?tricolorii? vor răzbunare!
Naţionala României dispută miercuri seară ultimul meci amical înaintea confruntării cu Serbia, una dintre cele mai importante partide pentru calificarea la Campionatul Mondial din Africa de Sud 2010. Adversara ?tricolorilor? este una dintre echipele puternice ale Europei şi formaţia care în 1998 a eliminat ?Generaţia de Aur? din optimile Cupei Mondiale din Franţa: Croaţia.
Chiar dacă România caută răzbunare pentru acel rezultat, dar şi pentru ultimul meci amical disputat între cele două formaţii, încheiat tot cu 0-1, la Timişoara, în 2002, Dario Srna, colegul lui Raţ de la Şahtior, a declarat că ?Am venit să câştigăm!? ?Pentru noi este important scorul, chiar dacă e un amical?, a spus Srna. Selecţionerul Slaven Bilic a fost mai diplomat şi a declarat: ?Am fost coleg cu Răducioiu şi Ilie Dumitrescu la Tottenham. Atunci când îl cunoşti pe Dumitrescu, nu ai cum să nu iubeşti această ţară?. ?România se poate califica la Mondiale, chiar dacă joaca cu Franţa şi Serbia în grupă. Are încă şanse reale?, ne-a încurajat Bilic.
De partea cealaltă, Victor Piţurcă, chiar dacă va folosi un sistem de joc cu doi închizători, Ovidiu Petre şi Codrea, şi cu doar un singur vârf împins, Marica, susţinut de Florin Costea, spune că îşi doreşte victoria. ?Meciul cu Croaţia nu are nevoie de vreo prezentare. Sper să fie un test util pentru noi. Aş dori o prestaţie şi un rezultat bune, care să ne dea şi moral pentru meciul cu Serbia. Cei care sunt la echipa naţională trebuie să demonstreze că pot juca la acest nivel şi de aşa manieră încât să câştige. Din păcate, jucătorii care sunt acum la naţională nu se află la un nivel optim din punct de vedere fizic. Probabil acelaşi lucru îl vom păţi şi cu Serbia, asta e situaţia?, a spus Piţurcă.
Viitori noştri adversari, în schimb, au continuat seria evoluţiilor foarte bune. Cu mai mult de o lună înaintea întâlnirii directe de pe 28 martie, de la Constanţa, Serbia nu le-a lăsat nicio şansă ciprioţilor şi le-a aplicat un sec 2-0. Omul lui Boloni de la Standard, Milan Jovanovici, şi atacantul lui PSV, Lazovici, şi-au trecut numele pe lista marcatorilor, încă dinainte de pauză.
Meciul România - Croaţia se dispută de la ora 20:45, în direct pe Antena 1.
Antena3.ro

×
x close