Jandarmii i-au bătut la întâmplare şi i-au evacuat pe cei 380 de turbulenţi din stadion. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, 280 dintre fani au fost apoi audiaţi la şapte secţii de poliţie din Bucureşti (2, 3, 4, 17, 21, 22 şi 25). El a adăugat că poliţiştii urmează să stabilească numărul de dosare penale care vor fi întocmite pentru introducere de materiale pirotehnice pe stadion.
Ciocan a mai spus că unii suporteri au ajuns şi la spital şi că, pentru a evita astfel de incidente pe viitor, a propus preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, ca la controlul corporal de la intrarea pe stadion să fie de faţă şi doi poliţişti cu competenţe în domeniu, nu doar agenţii firmei de pază a clubului.
La rândul lui, Alin Ionescu, preşedintele firmei de pază din Giuleşti şi Ghencea, spune că a propus Jandarmeriei anumite măsuri pentru ca, pe viitor, incidentele să fie stopate şi fanii să nu mai poată pătrunde pe stadion cu petarde, fumigene sau alte materiale de acest gen. "Domnul Ciocan propunea cumpărarea unor detectoare, care sunt destul de scumpe, iar în România, eficienţa lor nu a fost încă demonstrată. Eu am vrut să antrenăm nişte câini pe genul ăsta de materiale, Jandarmeria mi-a spus că s-a încercat asta deja, plus că prezenţa câinilor poate fi periculoasă. Am cerut Jandarmeriei să ia anumite măsuri: să nu se mai vină după începerea meciului sau cu puţin înainte, să fie un precontrol al Jandarmeriei. Apoi, unde avem problemele cu galeriile, cu peluzele, să putem inclusiv să-i descălţăm pe fani, aseară am demonstrat asta", a spus Alin Ionescu.