Fiorentina a învins joi seară pe Pandurii Târgu Jiu, scor 3 - 0 (2 - 0), diferenţa de valoare fiind una evidentă, chiar dacă antrenorul Vicenzo Montella a trimis pe teren o echipă mult schimbată faţă de cea care învingea Juventus, la sfârşitul săptămânii trecute.
Primele acţiuni importante ale partidei le-au aparţinut gorjenilor, care au lovit bara, în minutul 3, după un şut al lui Eric, iar apoi şutul lui Unguruşan a fost respins cu dificultate de Neto.
În minutul 26 a ieşit la rampă Joaquin, spaniolul distrându-se cu defensiva Pandurilor, înainte de a marca în poarta goală.
Scenariul de la primul gol s-a reptat şi în minutul 34, defensiva gorjenilor fiind depăşită uşor, iar Matos a înscris cu un şut pe sub Stanca.
Cristi Pustai a mutat la pauză, scoţându-i pe Alex şi pe Ciucur, iar în locul lor au intrat Nicoară şi Buleică.
Fiorentina a redus turaţia şi le-a permis românilor să se apropie din nou de poarta lui Neto, însă Buleică a ratat ţinta dintr-o poziţie favorabilă.
Cuadrado a avut nevoie de doar 10 minute de la intrarea pe teren, pentru a marca golul trei al italienilor, la o fază la care Stanca a avut o parte importantă din vină.
Yakovenko a avut şansa să facă 4 - 0, însă lovitura sa de cap, ultima mare ocazie a partidei, a lovit bara porţii lui Stanca.
În celălalt meci al grupei E, Pacos Ferreira a pierdut în faţa lui Dnepr, scor 0 - 2.
Pandurii rămân cu un singur punct după trei jocuri, în timp ce Fiorentina şi Dnepr acumulează nouă, respectiv şase puncte.