Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Olanda - România 0-0. Un punct câştigat!

Olanda - România 0-0. Un punct câştigat!

1 minut de citit Publicat la 23:53 24 Mar 2007 Modificat la 23:53 24 Mar 2007
Olanda - România 0-0. Un punct câştigat!
Două reprize diferite, acelaşi scor, acelaşi rezultat măreţ şi important pentru naţionala României. Un 0-0 pe ?De Kuip? din Rotterdam şi o speranţă pentru ?tricolori? că pot reveni în elita fotbalului. Dacă în prima repriză am ieşit pe contraatac şi am pus în pericol poarta lui Stekelenburg, înlocuitorul lui Lobonţ la Ajax, repriza a doua a aprţinut gazdelor, care atacau în valuri şi care l-au pus serios la încercare pe goalkeeper-ul român. O zi mare pentru Lobonţ, dar şi pentru ceilalţi zece jucători care au respectat întocmai indicaţiile selecţionerului. Puteam să dăm chiar lovitura pe final, când Mutu a fost blocat în două rânduri de Stekelenburg, în minutele de prelungire, sau când şutul lui Cociş de la 45 de metri a trecut puţin pe lângă poartă, îngheţându-le inima celor 49.000 de spectatori. A fost sacrificat atacul nostru în această seară, dar nu mai contează. Este cert că am câştigat un punct şi nu am pierdut două. Am egalat Bulgaria la puncte şi ne menţinem la trei puncte în spatele Olandei, liderul grupei G, care are însă un meci în plus disputat. Bravo România! Citiţi pe Antena 3 Sport cronica partidei şi declaraţiile eroilor noştri de la Rotterdam.

Iată cele două echipe care au evoluat în această seară:

Olanda: Stekelenburg - van Brockhorst, Bouma, Mathjisen, Jaliens - Snejder, Landzaat, van der Vart - Babel, Robben ? Huntelaar

România:Lobonţ - Contra, Goian, Tamaş, Raţ - Codrea, Rădoi - Nicoliţă, Cociş - Mutu - Marica.

×
x close