"Cazurile lui Bratu şi N'Doye se aseamănă, astăzi conducătorii mi-au spus că N'Doye revine la prima echipă. Ei au plecat în alte condiţii faţă de cei cinci. Cu ceilalţi cinci nu ştiu ce se va întâmpla. Eu m-am rugat cu cerul şi cu pământul la ei să nu plece, sunt foarte apropiat de ei, dar sunt nişte regulamente care trebuie respectate şi doar conducerea va putea lua o decizie în privinţa lor", a declarat antrenorul echipei, Cornel Ţălnar, potrivit Mediafax.
Situaţia este cu totul alta în cazul lui Mărgăritescu, Zicu, Adrian Cristea şi Boştină, care vor părăsi fără nici un dubiu gruparea din Ştefan cel Mare. Ei se vor pregăti până la vară cu echipa a doua şi amendaţi cu 25% din valoarea contractului, iar apoi puşi pe lista de transferuri. Florin Bratu are parte de o sancţiune ceva mai blândă. Va fi şi el amendat crunt, cu aproximativ 30.000 de euro, vândut la sfârşitul campionatului, dar va fi folosit în continuare în cele şase etape rămase până la final, potrivit dinamovisti.ro.
Ianis Zicu, Andrei Mărgăritescu, Gabriel Boştină şi Adrian Cristea nu vor mai juca nici un meci la Dinamo, vor şi amendaţi cu 25% din salariile de pe ultimul an şi vânduţi. Alexe, jucător considerat de perspectivă, va fi iertat dacă îşi cere scuze şi va fi folosit în continuare, considerându-se că vârsta fragedă l-a făcut să nu fie responsabil pentru plecarea din cantonament.
Antena3.ro