Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Mititelu: "Steaua, Dinamo şi Rapid nu există pentru noi! Ne batem doar cu CFR-ul"

Mititelu: "Steaua, Dinamo şi Rapid nu există pentru noi! Ne batem doar cu CFR-ul"

1 minut de citit Publicat la 15:09 25 Dec 2008 Modificat la 15:09 25 Dec 2008
Mititelu: "Steaua, Dinamo şi Rapid nu există pentru noi! Ne batem doar cu CFR-ul"
Finanţatorul Universităţii Craiova este foarte încrezător în potenţialul echipei sale. Urcând din Liga 2 până în postura de candidată la un loc de cupe europene fără a face transferuri, echipa emblemă a Olteniei îşi anunţă candidatura la titlul de campioană din sezonul 2009-2010.
Obligată, până de curând, să nu facă nici un transfer, din cauza unor nereguli legate de plăţile salariilor, Craiova a trebuit să înveţe să crească tineri, lucru care, se pare, i-a reuşit. Ultima propunere pentru statutul de vedetă a Ligii 1 este Mihai Costea, fratele mai mic al internaţionalului Florin Costea, care, după toate probabilităţile, va fi partenerul acestuia în atacul "Ştiinţei" în returul acestui campionat.
De asemenea, Mititelu nu crede în strategia granzilor tradiţionali ai campionatului, care joacă pentru trofee, nu pentru a construi echipe bune pe termen lung. Din acest motiv, patronul oltenilor nu crede în succesul acestora în perioada care urmează.
"M-am hotărât să îmi auto-prelungesc interdicţia de transferuri. Nu mai aduc niciun jucător, o să îi dau ordin lui Napoli sa îl bage pe Mihai Costea titular, el e noul transfer. Vor juca fraţii Costea în atac. Nu vine nimeni, nu pleacă nimeni. Anul ăsta mergem în cupele europene şi din 2010 ne batem pentru titlu.
Steaua, Dinamo şi Rapid nu există pentru noi! Doar CFR-ul e peste noi. În goana după trofee, cluburile mari au devenit delăsătoare în ceea ce priveşte viitorul!", a spus Mititelu pentru GspTv.
Antena3.ro

×
x close