"Cred că ar trebui să ne motiveze câştigarea campionatului, deoarece am avut o perioadă de secetă. Avem un mic dezavantaj, deoarece plecãm cu un handicap de şase puncte faţă de lider, dar nu dezarmăm. Sincer să fiu, dacă, Doamne fereşte, Steaua nu va lua campionatul, voi face absolut tot ce ţine de mine ca nici Dinamo să nu-l câştige. În meciul direct, în afara faptului că Steaua-Dinamo va fi un derbi, ne vom dori mai mult să câştigăm în faţa lui Dinamo, chiar dacă am fi pe locul 4, 5 sau 18. Aş accepta o primă de la CFR Cluj pentru a bate pe Dinamo", a declarat, confrom Mediafax, Dorin Goian. Declaraţiile sale nu pot decât să îi încânte pe suporterii stelişti şi să condimenteze şi mai mult lupta pentru titul de campioană.
"Turnul de control" al Stelei nu a ezitat să spună lucrurilor pe nume şi în cazul "Valiza", susţinând că premierea nu este o practică de condamnat, aşa cum ar fi, spre exemplu, stimularea non-combatului. Goian crede că este mai mult decât normal ca motivarea adversarelor rivalelor să fie permisă, afirmaţie pe care o şi susţine cu un exemplu. "Stimularea adversarelor mi se pare o idee bună. Dacă nu s-ar întâmpla asta, am reveni la fotbalul de acum mulţi ani, când se făceau foarte multe blaturi. Acum, când am ajuns sã spunem că se joacă mai curat, nu mai este bine să stimulăm adversarul ca să joace bine. Au fost jucãtori români care au activat în străinătate, cum ar fi Gică Popescu la Barcelona. Şi el spunea că a câştigat un campionat deoarece conducerea a stimulat o adversară a lui Real Madrid, cu care catalanii erau în luptã directă pentru titlu. Personal, nu văd nicio problemă în a stimula adversarul să joace mai bine. Într-adevăr, dacă dai bani jucătorului să se dea la o parte, sunt de acord pentru cele mai drastice sancţiuni. Probabil era mai bine pe vremuri, când din 34 de etape, se jucau doar 4-5 meciuri pe teren?", se întreabă, misterios, Goian.
Aflat în catonament cu echipa sa în Turcia, la Antalya, Dorin Goian a completat intervenţia sa, făcând lumină şi asupra altor realităţi de la club. El spune, astfel, că importanţa meciurilor de pregătire stă în cimentarea unor relaţii bune de joc, motiv pentru care egalul cu Slovan Bratislava nu a fost prea îngrijorător pentru înaltul fotbalist. Întrebat despre colegul său, Antonio Semedo, Goian a afirmat că declaraţiile acide ale patronului au fost de natură să îl motiveze pe portughez, nicidecum să îl inhibe.
Antena3.ro