Jucătorii lui FC Braşov au revenit luni în ţară din turneul de pregătire desfăşurat în perioada 12-24 iulie în Elveţia şi vor efectua primul antrenament sub conducerea noului tehnician, Viorel Moldovan, informează GSp.ro. "Stegarii" au disputat trei meciuri de pregătire în Elveţia, câştigând două, 7-1 cu Zamalek şi 2-0 cu selecţionata Emiratelor Arabe Unite-Under 20, şi pierzând, scor 0-2, cu Sochaux.
"Am încheiat colaborarea cu Napoli. Aşa a vrut Dumnezeu să lucrez împreună cu Viorel Moldovan. Moldovan a semnat un contract valabil pentru două sezoane", a confirmat şi preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe, într-o conferinţă de presă, relatează Mediafax.
Dinu Gheorghe a menţionat totuşi că despărţirea de antrenorul Nicolo Napoli a fost cauzată de problemele familiale avute de către italian. "Ne-am despărţit amiabil de Napoli din cauza unor probleme personale pe care le avea în Italia. Am ştiut acest lucru din primele două zile ale cantonamentului din Elveţia şi atunci am început discuţiile cu Moldovan", a completat Dinu Gheorghe.
Antena3.ro